2005-02-03
pompierul acela, bate la uşă,
îi deschide lolita în flăcări,
de aici încolo totul devine
rock the cradle of love pe muzică
subconştientă de lizeanu colţ
cu te_aşteptam_iubito_la_metrou
şi nu ştiam cine eşti, nu ştiam
cât de minunat este oraşul acesta
în pragul unei întâlniri oarbe.
julie christie mai are puţin.
ceara de pe unghii îi conferă
scuză la senectute,
e bine să fii pompier, porţi barbă,
tricou rupt la subraţ cu rds
pe sub cămaşă, toţi te arată cu degetul ca
pe un salvator, toţi spun alexandria
şi uite aşa, eşti persoană publică:
e vremea să îmi fac un sivi
din moment ce e deja notoriu
locul naşterii mele.
şi uite aşa, tu, necunoscuto, care
habar nu ai câte cărţi am salvat eu
până sa te întâlnesc,
închizi cercul, sfârşesc cu mama
care e numai una, şi când ma strângi
de mână la romană, te simt
solidară nu cu mine, ci cu toate
femeile din lume care încă
fără alibiul bastonului, se ţin
de câte un pompier,
să nu alunece
uneori
iarna.
P.S.
azi am citit în ziar despre un bărbat care
trăieşte cu jumătate de cap.
vă daţi seama cum e să înghesui tot ce nu ai
arătat niciodată, într-o jumătate?
să te port mereu cu mine, viitoareo,
ca pe hardul extern al bibliotecilor
pe care le-am stins, înainte ca tu
să îmi fi apărut
în flăcări.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu