sâmbătă, 19 iunie 2010

Fostă poziţie cu vânzare

2004-12-16

pe partea patului a stângă,
unde-ţi garai sâna plăpândă
se înăspreşte mustul mai din vreme,
umbra-ţi de când adastă-n lene.

veneai ca ielele pâş-pâşă
de te-ncuibai ca o căpuşă
pe partea patului a stângă,
peste velinţa gură pungă.

erai prima sirenă murmurândă
jalet prelung crăpat de stâncă,
şedeai în centru dar te revărsai spre dungă,
pe partea patului a stângă.

ma defineam pe-atunci ca "cel de lângă",
de lângă partea patului a stângă,
cădeau obloanele de-a ta căldură
gândului chivără, la trup armură.

mulaj erai şi cârjă pentru treaptă,
celui din partea patului a dreaptă,
hălăduindu-ţi liniştea fără de nume
sub lupa cărnii tale, şir de rune.

atât eram, mai mult nimic,
idol făcusem din al tău buric
iar chip cioplit la care să mă-nchin
astăzi cu unul mai puţin.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu