Bogdan Geană

Rainy night in So Ho

2011-04-18T02:49:00.001-07:00

multă vreme am crezut că trupul tău e o
pagodă.
neaveniţii alunecă nopţile pe olane
şi cu oasele zdrobite,
îţi cer în zori, urlând, mila.
şi tu le-o oferi.

în realitate trupul tău nu e decât o catedrală.
alunec pe ţigle şi îmi înţep
organele
esenţiale în spinii din jurul statuilor
plânse şi al streşinilor.

ţi-am cerut în şoaptă mila
dar era prea târziu, tu nu mai puteai
face nimic.

Dejun în parc

2011-04-18T02:47:00.000-07:00

de cel puţin 2011 ani soarele
continuă să ardă,
trei decenii şi ceva de când
aştept legea 10 a domeniului public
să îmi înapoieze
parcurile.

cel mai mult mă frustrează înstrăinarea
lor, mi-am luat însă gândul de la lacuri,
de la gări
şi de la manejul circului
când într-o noapte de vară
tom waits…

dar pentru parcuri de o veşnicie
sunt gata să fac moarte
de om,

la început au fost minorii,
pe care i-am ucis cu maximă discreţie,
cadavrul lor de negăsit zace
tăinuit
la antipodul luminii.
de mici ce sunt absenţa lor
nu intrigă pe nimeni.

pe urmă a venit vremea clasicilor în
viaţă.
aici va trebui să lucrez cu mănuşi,
cu înfârjire, cu o
minuţiozitate de bijutier.
pe ăştia nu îi pot doar ucide,
pe ăştia
trebuie să îi măcelăresc, să îi tranşez
şi în punguţe multe să îi
răspândesc prin lume,
fluturaşe de glorie trecută, vestigii de
carne,
amulete de os,

MOARTE
POEŢILOR CARE
MI-AU
ÎNSTRĂINAT
PARCURILE!

În trecere

2010-06-19T11:14:00.001-07:00

2004-03-05

mă simt sărac, etern şi imposibil
dar poate c-am murit de mult şi simulez
că nu aş fi defel rizibil,
că nu aş şti ce-nseamnă titirez

că-ţi strig iubirea prin canioane
şi-aştept înfometat să mor
şi-n loc să mă lovească sunete, milioane,
mi se răspunde c-un televizor color

şi-n nopţi precum acea de diamant
mă întrebam dacă Iisus purtase barbă
sau avea implant

ajung pe urmă într-un fel de pustă
deloc pustie, cu miros îmbătător
şi-mi amintesc de groasa-mi crustă
cu nostalgie de ondulator

n-am trebuinţă de spălări termale,
un simplu duş m-ar face fericit
şi eventual vreo două stomacale,
mai înainte de-a înfuleca lihnit

şi-n nopţi precum acea de diamant
ma întrebam dacă Iisus purtase barba
sau avea implant

în faţă e hotelul cu pricina,
ajung în cadrul uşii, la salon,
aici nu-i om să nu îşi uite vina,
aici nu ştie nimeni de ghinion

femeile noastre sunt dive şi fufe
dar se poartă frumos, să ne crezi.
bărbaţii sunt porci, şi cam tufe,
dar nu sunt de rând, veneţieni, guinezi

şi-n nopţi precum acea de diamant
ma întrebam dacă Iisus purtase barba
sau avea implant

mă simt sărac, etern şi imposibil,
dar poate c-am murit de mult şi nu mi-e bine
şi-acum încerc să explorez tot ce-i penibil
de fericire că sunt încă lângă tine

A nimanui (Nobody's Baby Now) - traducere după Nick Cave

2010-06-19T11:06:00.000-07:00

am răsfoit sfintele cărți
vrând să dezleg taina lui Iisus, Mântuitorul,
citit-am în barzi și în vraci
cercetându-le-n cărți viitorul,
am bătut lumea în lung și lat
după un răspuns imposibil de-aflat...
nu știu de ce și nu știu cum
ea e a nimănui acum.

o iubeam pe atunci și o iubesc și acum,
al ei e chipul ce-l văd când gata sunt s-apun,
ea trăiește în mine mereu.
ochiul ei sălbatic, păru-i de ore târzii,
buze de iarnă reci precum gheața.
eram pe atunci omul ei
sunt însă lucruri în viață pe care nici iubirea nu le acceptă
o prindeam altădată de mână iar azi mâna ei e absentă...
nu știu de ce și nu știu cum
ea e a nimănui acum.

rochia ei la care mă gândesc mereu
cu violete țesute în pieptul ei greu
și multele mele scrisori
rupte-n bucăți de falangele ei lungi...
eram nemilosu-i iubit pe atunci
și oricat aș fi-ncercat amintirea-i s-o sting
mă mai umple și-acuma de frig...
nu știu de ce și nu știu cum
ea e a nimănui acum.

Si tu te vas

2010-06-19T11:02:00.001-07:00

2004-03-19

primăvara întârzie,
ţinută sub sechestru cu apă chioară
şi colţuri de pâine.

covoarele au luat greutate,
bătătoarele s-au ramolit
iar ţeava de gaze, liberă altădată
este astăzi proprietatea unui
tânăr puber, speriat de lenta
sa maturizare.

cineva tot va trebui să dea semnalul.
"sezonul curăţeniei de primăvară" se lasă
aşteptat ca fata mare
la măritat.

tu te îmbraci în portocaliu
şi te oferi
să mă ajuţi la curăţenie.
mai aştept câteva săptămâni
şi dacă tot nu primesc nici un semn
am să demarez campania

“înmugurire la căldura lanternei”

dacă n-ai să te îndoieşti niciodată
de fidelitatea mea
aşteptările tale nu vor fi înşelate
niciodată.

Fostă poziţie cu vânzare

2010-06-19T10:58:00.002-07:00

2004-12-16

pe partea patului a stângă,
unde-ţi garai sâna plăpândă
se înăspreşte mustul mai din vreme,
umbra-ţi de când adastă-n lene.

veneai ca ielele pâş-pâşă
de te-ncuibai ca o căpuşă
pe partea patului a stângă,
peste velinţa gură pungă.

erai prima sirenă murmurândă
jalet prelung crăpat de stâncă,
şedeai în centru dar te revărsai spre dungă,
pe partea patului a stângă.

ma defineam pe-atunci ca "cel de lângă",
de lângă partea patului a stângă,
cădeau obloanele de-a ta căldură
gândului chivără, la trup armură.

mulaj erai şi cârjă pentru treaptă,
celui din partea patului a dreaptă,
hălăduindu-ţi liniştea fără de nume
sub lupa cărnii tale, şir de rune.

atât eram, mai mult nimic,
idol făcusem din al tău buric
iar chip cioplit la care să mă-nchin
astăzi cu unul mai puţin.

Balada serii

2010-06-19T10:58:00.001-07:00

2001-06-08

când seara se lasă
tu nu mai eşti frumoasă,
devii abstractă, pisicoasă,
euclidiană, decadentă,
eşti o fermentă de înnoiri lexicale,
ciorapi cu model peste gleznele tale, şi fluieri ca tramvaiul din care
ai coborât în viaţa mea,
îţi sufli nasul după perdea
şi mă lauzi iar apoi mă înjuri
că ţi-ai fi lăsat la mine câţiva nuri
cu care aş înnopta acum sub pernă,
că aş avea de-acum o imaginaţie indecentă
în timp ce tu dai cu suflarea ta
melodioasa
un bobârnac la o lumânare
şi devii fosforescent de frumoasă,
ochiul de pisică al drezinei mele
automulţumite,
când seara se lasă.

După tradiţia acestei ţări

2010-06-19T10:57:00.001-07:00

2003-04-21

dupa tradiţia acestei ţări, indiferent
ce aş cere, într-o singură oră sunt servit.
nu îmi mai amintesc cele şaizeci de
minute în care am fost pe vremuri
al nimănui,
eram mult prea mic să conştientizez
şi prea frumos ca să-mi pun dorinţe abstracte.

într-o oră am fost servit cu tine,
m-ai întrebat dacă ar putea fi posibil
ca după tradiţia
acestei ţări să fiu servit
în mai puţin de o oră.

dupa tradiţia acestei ţări, orice mi-ai cere,
se află deja la picioarele tale.

Fluturele tău imens, roşu, de pe piept

2010-06-19T10:55:00.000-07:00

2004-07-23

fluturele tău imens, roşu, de pe piept -
noua mea religie colorată, pentru care aprindeam
lumânări la lăsatul serii,
ca în zori să miroasă întregul oraş
a pudră de aripi.

fluturele tău imens, roşu, de pe piept
pentru care m-am călugarit; noaptea când
nu se auzeau decât bufniţele şi lupii
sătui, ieşeam şi ambalam în cutii,
traforate de copiii localnicilor săraci
mireasma bătăilor de aripă multvisată.

fluturele tău imens, roşu, de pe piept
ma îndemna să fur toate cuiele
cu care urma să fie răstignit, crăcănat
de aripi în insectare elitiste -
nu am luat decât unul singur,
tortura a avut totuşi loc la ora la care
toţi fluturii au încetat să mai bată din aripi,
de au căzut ca grindina peste lumile noastre
de cristal de mâna a doua - solidaritate...

fluturele tău imens, roşu, de pe piept -
îl port tatuat, indecent ori de câte ori
întredeschid gura, dinţii mei de aur,
simetrici, îl făceau să înţeleagă lumea,
măselele mele lipsă îl ajutau să procreeze;
nu sunt “domnule” pentru nimeni! -
ţigan de ziua a opta, forjor,
speculant cu moaşte, discipolul
unui diavol navetist, răuplatnic la
alocaţie şi pensii alimentare

fluturele tău imens, roşu de pe piept,
memoria virtuală a deşeurilor lui
nabokov, copil ilegitim al lui bulgakov,
stând sub ploicica iubirilor noastre;
rusul alb al unei zile tunate şi trăznite
de pauza de eficacitate a unui sfânt
istovit mi-a spus:

de acum ai o datorie, tot ceea ce vei desface
negreşit trebuie să legi la loc

fundă dublă sau simplă?

Circul nostru

2010-06-19T10:54:00.001-07:00

2002-03-27

lumea s-a lumit din senin,
întunericul s-a dat cu alb
iar luna ca în '77 l-a făcut
să arate ca un clovn ce amuză
câte o sirenă de fabrică.

tu te-ai trezit din senin
şi ne-ai visat la casa noastră
aveam de toate, zici, o duceam
bine, şi probabil că nu eram bogaţi
fiindcă eram totuşi fericiţi.

aş vrea să fie ca tine,
aş vrea să câştigi pe timp de zi
şi să pierzi pe timp de noapte,
lumea să se lumească din senin
şi tu să adormi iar, puţin.

Un pitic, doi pitici

2010-06-19T10:53:00.002-07:00

2001-06-08

ţine-mă de mânuţă, decadento
nu că asta o să-mi ajungă,
dar măcar nu ma vă aresta
poliţia iubirii pentru că umblu
neînsoţit;
aseară când eram sfârşit
ţi-am sărutat măseluţa de minte
şi durerea m-a părăsit;
cred că în alveolele tale
se ascunde un pitic
care mă face fericit;
când sunt cu tine
tot piticul meu de creier
se abţine să-mi dea ghes
şi cred că i se trage de la
piticuţul tău şef
din guriţă,
decadento, eşti o piuliţă de trei
şurubului meu ruginit,
acum că viaţa ne-a primit
în cloaca ei de viţă şi hamei.

Virtualia porno

2010-06-19T10:53:00.001-07:00

2002-12-18

dă-mi numărul tău de la
pantof! poate că n-am să te sun
niciodată;
în orice caz, ce impresie ţi-ai face
dacă m-ai vedea acum o sută de
ani cu un ştiulete la ureche,
cu ochii în lună mi-e dor de tine,
iubito?

un pat ca vai de el,
vai de somnul tău - său,
apoi un pahar, două pahare,
o periuţă, două de dinţi,
un duş: apă caldă, apă rece
şi căldură, duza se măreşte uşor;
în orice caz, ai tot ce şi-ar dori
un bărbat care are nimic.

dă-mi o speranţă pentru viitoarele
şapte minute de impertinenţă!
mulţumesc pentru... pentru mâna ta
pe sân, mă luase cu frig stângul;
în orice caz, pentru puţin
nu-i aşa că habar n-ai că stau
de o viaţă cu mâinile
degerate?

How much is the doggie in the window

2010-06-19T10:52:00.000-07:00

2004-03-29

ne cunoscuserăm prin geamul
lui 34,
tu gândeai despre mine că
trebuie să fiu o reclamă
la becuri, adaptată în funcţie
de anotimp.

pe urmă, când ai văzut şi
anexa
cu telefonul galben,
- lupta împotriva drogurilor
de pe tricoul de la sanda,
probabil ţi-ai zis că trag
compania în piept şi
ai aruncat în geam
cu o pietricică albastră.

am vrut să cobor, să îţi spun
să nu te laşi păcălită,
să nu cumperi corpuri
de iluminat doar de dragul
reclamei...
mi-era foame şi lumea ta
lumea dincolo
de sticlă.

Doi copii

2010-06-19T08:31:00.001-07:00

2001-06-08

am citit undeva că spălatul pe dinţi
îţi mănâncă 28 de ani din viaţă:
eu am aşadar doi ani şi tu minus patru,
cu toate acestea suntem incredibil de maturi,
de-acum încolo dragostea noastră are să crească
într-un an cât alţii în zece,
şi dragostea noastră va creşte în acelaşi an
cât a altora în juma' de secol,a venit dar vremea să ne iubim
când alţii se vor spăla pe dinţi
şi să facem din periuţe amulete,
suveniruri, lanuri ninse de spice
la apusul soarelui, pentru bacterii.
ia-mă de mână gâgâlice mică
să te trec strada iubirii,
e timpul să cadă zăpada,
să grăbim ridicarea micului nostru cuibuşor
peste groapa de nisip
în care toată amintirea ne-am jucat
cu puţa, cu ţâţa, ne-am jucat cu căţeii
şi cu merii...
facem o lună împreună,
pune-ţi o dorinţă!

Wintertime, and my brain is so busy

2010-06-19T08:29:00.001-07:00

2005-02-03

pompierul acela, bate la uşă,
îi deschide lolita în flăcări,
de aici încolo totul devine
rock the cradle of love pe muzică
subconştientă de lizeanu colţ
cu te_aşteptam_iubito_la_metrou
şi nu ştiam cine eşti, nu ştiam
cât de minunat este oraşul acesta
în pragul unei întâlniri oarbe.

julie christie mai are puţin.
ceara de pe unghii îi conferă
scuză la senectute,
e bine să fii pompier, porţi barbă,
tricou rupt la subraţ cu rds
pe sub cămaşă, toţi te arată cu degetul ca
pe un salvator, toţi spun alexandria
şi uite aşa, eşti persoană publică:
e vremea să îmi fac un sivi
din moment ce e deja notoriu
locul naşterii mele.

şi uite aşa, tu, necunoscuto, care
habar nu ai câte cărţi am salvat eu
până sa te întâlnesc,
închizi cercul, sfârşesc cu mama
care e numai una, şi când ma strângi
de mână la romană, te simt
solidară nu cu mine, ci cu toate
femeile din lume care încă
fără alibiul bastonului, se ţin
de câte un pompier,
să nu alunece

uneori
iarna.

P.S.
azi am citit în ziar despre un bărbat care
trăieşte cu jumătate de cap.
vă daţi seama cum e să înghesui tot ce nu ai
arătat niciodată, într-o jumătate?

să te port mereu cu mine, viitoareo,
ca pe hardul extern al bibliotecilor
pe care le-am stins, înainte ca tu
să îmi fi apărut
în flăcări.

Cafeaua în salon

2010-06-19T08:28:00.001-07:00

2003-02-14

umbla zvon că ar fi dragostea
prin preajmă -
învăţ să mă port cu educaţie:
sărut mâna purtătoarelor de organ feminin
de la 12 ani la batrâneţe haine grele
ce n-aş da să scap de ele...

acelaşi zvon a mai circulat
odată prin lume, pe vremea lui nabokov...
ca atunci când ţăpinar tânăr,
prima iarnă în pădure şi... care copaci
sunt uscaţi şi care doar hibernează?
ce han-tătarul meserie, loterie! halal...

şi pe urmă îmi dau seama că anumite
gesturi s-ar putea să o deranjeze (pe dragoste).
vă spun tu? sau îţi vorbesc cu dumneavoastră?
permiteţi să mă joc cu animăluţul tău de companie?
toţi bărbaţii de azi sunt nişte porci.
eu, născut înainte de anii '80.

Lista uninominală Henry Moore

2010-06-19T08:27:00.000-07:00

2003-01-15
tu eşti o găluşcă iar eu o prună,
mă porţi în sinea ta de-o lună;
pentru bijutieri camee în secţiune
transversală, iar pentru ofiţeri
grenadă eşti, artizanală.

un sfert de lapte peste trei
de-alcooluri grele
şi uite-aşa se duc zilele mele
în profunzimi de cavitate firească.

singură frontal, gravidă din profil,
minunea de pe lume:
a trăit toată viaţa singură
iar acum e gata să nască un bărbat -
- copil.

Triunghiul conjugal al morţii (stampă de vară caniculară la cinema)

2010-06-19T08:26:00.000-07:00

2004-07-13

ce frumos era la film, sala goală, noi doi
şi ecaterina teodoroiu care se îndrepta spre
moarte sigură

"Ecaterinaaaaa nu te du"
dar ea nu ştia multe,
aşa îi fusese scris, să nu ştie mai nimic,
unii cronicari chiar se întrebau
daca ştia să ţină o armă cum trebuie,
sau doar fusese înaintată în grad
pentru că lui sergiu nicolaescu îi plăcea
de ileana popovici, ilustratoarea muzicală.

mi-am amintit de “rollergirl”, acolo
era o fată care făcea lucruri anacronice
cu căştile de walk-man pe urechi,
mai târziu am revăzut secvenţa asta
într-un film porno german:
ea avea doua cozi blonde, obraznice
şi semăna cu ecaterina teodoroiu.

"Ecaterinaaaaa nu te du"

şi filmul porno de epocă a încetat
să mai strângă acoliţi.

era frumos în sala de cinema,
întuneric, răcoare,
filmul era prost, numai eu şi ea
în sală.
ne simţeam bine, ce mai,
oamenii care mor pe ecran sunt
inofensivi.

la un moment dat îmi amintesc că
s-a auzit uşa scârţâind.
intră plasatoarea cu două cozi,
(semăna cu femeia de serviciu de la motoare,
actriţă ocazională în dragostea-i ca şi o râie), plictisită,
căutând un loc întunecat în care
să îşi mănânce îngheţata,
fără pericolul de a i se topi
şi prelinge.

"Ecaterinaaaaa nu te du"

Pamela, am dres-o (lui Laurenţiu Orăşanu)

2010-06-19T08:25:00.002-07:00

2004-06-02

madam, precum dama de pică,
doar te privesc şi totu-mi pică
pe jos, se face ţandără norocul,
madam, de mult uitat-am jocul.

la sânii tăi madam de mă holbez
în două ore o să par chinez,
iar dacă mă aplec pe sub halat,
lombosciatica m-a devorat

oricâte fac nu-i sfârâială,
madam, matale eşti vulgară
şi nu îmi umpli multe vise,
ci doar pe cele nepermise

la ce bun ilicitul, mai îmi zic
mă faci, madam, să par un vierme mic,
să nu mai am chiar nici o perspectivă
să umblu dupa cea ce nu e divă

şi să trăiesc doar în legalitate
cu vise ieftine, banale, nepătate,
doar poza ta, aia cu sânii mari
am s-o păstrez s-o dau la preşcolari.

iar de mi-o cere adrian sau ghiocel
o să le iau impozit cel mai cel:
un sfat de maturare peste noapte
iar de la cel din urma viză, acte...

O lojă în iad pentru bine-crescuţi

2010-06-19T08:25:00.001-07:00

2003-01-14

ţi-am achitat taxiul!

liberă pe strasse, poluţie nocturnă în plin coşmar,
sex cu soţii fetide de dictatori.

ia o dudă, ia o gumă, hubba-bubba iubito.
să mor eu dacă era vreun rost de glumă
când ţi-am plătit taxiul zicându-ţi:
eşti curată, miroşi a noapte stătută
şi a ecler pe ici, pe colo prin situl
sfârcurilor, dar cui să îi mai pese
de când benzina a sărit de zece prezervative
cu gust de ceapă...

ia o dudă, ia o gumă,
prinde-te!
surpriza de pe sufletul tău
te va da de gol
oriunde te-ai duce.
îţi spun toate câte-n lună şi-n stele
doar ca să mai întorci
o singură dată capul şi să mă priveşti:

despărţirile îi fac pe părăsiţi
cu mult mai frumoşi.

ţi-am achitat taxiul!
(de-aici încolo te priveşte dacă eziţi...)

Pe Magheru, pe Magheru (Manea de inimă albastră)

2010-06-19T08:24:00.000-07:00

2004-02-17

pe magheru, pe magheru
te-am zărit cu ofiţeru
care-ţi face vânt cu şapca,
mă ia la tere cu japca,
nimeni nu mai e ca el
pretenar cu arşinel;
are şi kent, şi valută
are acum şi cine să îl pieptene

ofiţeru, ofiţeru
mi-a vrăjit-o cu inelu,
cu bilete de rahat
la mare, prin sindicat;
şi-i vorbeşte de malraux,
ştat de plată-n indigo,
şi-i recită eminescu
pe muzici de dolănescu

am avut şi eu o fată,
astăzi e puţin mutată,
locuieşte pe magheru
singură cu ofiţeru,
împărţind o viaţă roză
cu-a lui osteoporoză

pe magheru, pe magheru
fata mea cu iubiţelu
iese seara pe la şapte
la o bere şi un lapte,
mişcă fesele sus-jos
amintind de lapte gros
şi mai câte şi mai câte
cu un şpagat şi trei volute

ofiţeru, ofiţeru
a dus-o cu tăiţelu
şi mi-a luat-o pe vecie
fără pic de omenie,
fata mea a cui erai
şi cu cine bei azi ceai?
haoleu săriţi-ar ochiiiii
emetroapo cu miopii!

am avut şi eu o fată,
astăzi e puţin mutată,
locuieşte pe magheru
singură cu ofiţeru
împărţind o viaţă crudă
cu un diabet şi-o gută.

Un paravan mic

2010-06-19T08:18:00.001-07:00

2003-05-27

primeşte chestia asta, otreapa asta,
despre care unii zic că nopţile
bate în geamuri sau prăbuşeşte
ulucile de grea şi flămândă ce e

fură pantofii de la intrare,
scrijeleşte kill my idol în lifturi,
flutură tricouri jignite de lumină,
pentru a alunga musculiţele de lampă

şi ţie ţi se rup blugii şi eşti
tristă, de parcă distanţa dintre noi
ar fi fost făcută praştie de un atlant
şi de o nimfetă cu codiţe

îmi zici că vrei o poveste,
îmi spui că după cum îţi spun o poveste
îţi dai seama cu cine mă identific,
şi ţi-o spun la persoana a patra singular

primeşte chestia asta, otreapa asta,
despre care unii zic că se lasă văzută
o data la 3 iubiri, despre care unii zic
de rău şi alţii de doamne fereşte

pe urmă ieşim în parc, la filme,
în roata mare a barosanilor cu ghiul;
până acum câteva clipe eram atât de mici,
până acum câteva clipe păreai o felină

şi acum te umfli în bătaia vântului
ca o zmeoaică şi cutea e la tine,
şi pieptănul şi panglicile la mine.
jos un copil visează să devină pilot

primeşte chestia asta, otreapa asta,
o poţi folosi ca degetar, ca platou de lacrimi.
dacă însă nu vrei, zvârle-o în sus,
ar putea face fericită o musculiţă de o zi.

Telefonie mobilă (bunicii mele, Veturia)

2010-06-19T08:17:00.000-07:00

2001-06-12

nu mă mai sună nimeni...

tehnica a tras cu urechea în
grădina colapsului.

îmi umilesc telefonul: îl sun
de la public şi dau fuga acasă
să-l aud sunând, dar în cele
din urmă cad de acord că s-ar
putea să fii tu, mă cauţi cu insistenţă,
tunând şi fulgerând.

ridic receptorul, era doar tonul;
cred totuşi că era tonul tău,
fiindcă îmi sună cunoscut, al naibii de
cunoscut, parcă aş recunoaşte în el
torsul tau de mâţă răsfăţată între braţele
mele (imi aminteşte de nopţile în care
motorul frigiderului tău uruia, iar eu
desegmentam din zgomotul său declaraţiile
tale de dragoste, până când tu te-ai
ridicat din pat în cămaşa ta de noapte
albă, care nu-ţi mai putea acoperi nimic
şi l-ai făcut să tacă, cu coada lingurii
de lemn, de parcă ar fi vorbit în somn,
în locul tău, de parcă ţi-ar fi fost teamă
că aflând prea multe despre tine
te-aş fi putut părăsi, în zori.)

într-o oarecare măsură tonul îmi comunică
ceva despre toate enigmele tale.

ce interesant cum ştie viaţa
să conspire taman când te
aştepţi mai puţin.

Les bicyclettes de Newport (Eugeniei Buzatu)

2010-06-19T08:16:00.002-07:00

2004-07-12

...era o tipă răpitoare...

cred că oamenii nu pot fi frumoşi,
ei sunt alterabili, funcţie de piedone
şi rovana plumb şi de mihaiştefanviteazul
şi de lumina diurnă, nemiloasă indiferent de anotimp...

în salonul de la urgenţă fracturaţii mă privesc
multumiţi, ca şi cum mi-ar spune: am comis-o,
nu mă mai mutilează nimeni de-acum încolo.
dau să ies şi unul cu fractură de col femural
mă prinde de mână şi îmi spune:
nu o împuşca, ia-o tu!

atât de mult mi-am dorit bicicletă vara asta,
încât am luat-o eu; eram frumos, îmi făceam
griji pentru relaţia noastră 23 de ore din zi,
ridicând la rang de super baterie trupul meu
de strămoş ion şi mici doze de litiu,
ca în ora 24 să realizez că am ars inutil
23 de ore şi că oraşul ma aştepta încins
să îl ventilez pe două roţi

şi pe urmă ai apărut tu, nu mai aveai ce să
rupi la mine, ce să schimonoseşti;
mi-ai privit bicicleta
şi cum ştiai că ţie ţi se cuvine orice, nu ai mai
stat pe gânduri.
acum aştept să sune telefonul, să te vizitez
cu flori de câmp, să aflu când vrei să vin
să te externez
şi să ne plimbăm încet, de mână prin parc,
ca doi moşuleţi, fredonând no nos moveran…

venindu-ne mintea de pe urmă
vom crede că oamenii nu pot fi frumoşi,
ei sunt în orice caz alterabili,
funcţie de mai marii de la opc
şi de gura lumii, nemiloasă în orice anotimp.

ieri seara am stat în fundul sălii;
palmasem o fotografie de la newport.
acum 45 de ani joan baez spera să interzică în lume
bicicletele...

Azil pentru îndrăgostiţi

2010-06-19T08:16:00.001-07:00

2002-07-02

m-ai adus aici, mă iubeai enorm,
mi-ai lăsat şi ceva bani de telefon
pentru orice eventualitate, fiindcă
oricum tu aveai de gând să mă revezi
aproape în fiecare zi

mi-ai zis că nu vrei să te ştii împăiată
sub circumvoluţiunile creierului meu,
aşa că mi-ai rechiziţionat toate pozele,
toate icoanele pictate de mine pe sticlele
de ceas, când priveam secundele şi-mi ziceam:
vine, se săvârşeşte, mi se oferă... AMIN

şi mi-ai înapoiat darurile,
priveşte-le de-acum o viaţă întreagă
şi hotărăşte tu într-un final: arăt eu a femeia
căreia să-i daruieşti flori ale soarelui
artificiale?

Driving my baby back home (lui Liviu Nanu)

2010-06-19T08:13:00.001-07:00

2004-07-24

mamă, frumos mai erai,
cel mai diafan bărbat din noaptea
bucureştilor, când orbii se ţin
de ochi, să nu le orbească sufletul,
poetule,
ştii ce făceam eu?
băusem şi imi conduceam femeia
acasă

în turnul de control, batman
ma înjura de morţi,
din cauza mea, hăituită de cotoi
femeia-pisică va cădea
în balta cea albă
(paradoxal, mâncătoare de peşte,
pisicile habar n-au sa înoate)

îmi conduceam femeia acasă,
poetule,
vorbele tale îmi sunau în labirinturile minţii,
vag luminate de ce răzbătea
caprui prin cornee
"caută-ţi femeia la dinţi".
atunci am sărutat-o -
limba ei fusese tatuată în ziua
în care m-a cunoscut
BEBE LA BORD.

aşa deci, să fie asta noaptea
mea norocoasă?
cineva îmi strecurase în buzunar
un dop de la o sticlă de vin
roşu-negru
inscripţionat cu:
norocosule, tocmai l-ai cunoscut
pe poetul liviu nanu.

mamă, frumos mai eram,
cel mai diafan bărbat din noaptea
bucureştilor când analfabeţii
spun poeme să nu le înţepenească
cumva limba.
poetule, ştii ce făceam eu?
ma întrebam ce blestem
mai e şi ăsta
să îmi duc viaţa între o femeie
eternă ca un poem
şi un poet etern ca o femeie.

Cumpărat (Parodie după cântecul “Supărat”)

2010-06-19T08:12:00.000-07:00

2005-03-01

Cumpărat, cumpărat-am Doamne astăzi zarzavat
Mult kebab este în jur, şorici, friptură
Iar miroase omu’ a tochitură
Cumpărat, cumpărat-am Doamne astăzi zarzavat
Mult kebab este în jur, şorici, friptură
Iar miroase omu’ a tochitură
Salata mea nu miroase-a Christian Dior
Dar ceva nu pot uita uşor
Salata mea nu miroase-a Christian Dior
Printre'atâtea mere, prune, pun şi două –trei legume
Cumpărat, cumpărat-am Doamne astăzi zarzavat
Mult mă-ntreabă lumea cum e,ce-i cu mine
Haideţi la un praz şi trei măsline

Cumpărat, cumpărat-am Doamne astăzi zarzavat
Mulţi din prietenii cu care am cinat
Nu mănâncă azi decât vânat
Cumpărat, cumpărat-am Doamne astăzi zarzavat
Mulţi din prietenii cu care am cinat
Nu mănâncă azi decât vânat
Salata mea nu miroase-a Christian Dior
Dar ceva nu pot uita usor
Salata mea nu miroase-a Christian Dior
Printre'atâtea mere, prune, pun şi două –trei legume
Cumpărat, cumpărat-am Doamne astăzi zarzavat
La cumpărat am fost şi voi tot fi
Pâna s-or scumpi iar pepenii.

Târziu în noapte (veche, de prin mai '98)

2010-06-19T08:11:00.002-07:00

2002-02-22

tu şi eu
într-un talk-show târziu
cu un redactor ageamiu:
tu te dădeai sfânta fecioară,
eu pur şi simplu un tip chefliu.

şi am bârfit un colţ de soare,
ani, rachete nucleare,
am luat în calcul continente,
beneficii din patente,
banii daţi pe ascensor,
bani chiar şi pe-un sfert de măr,
bani pe dame, bani pe vise,
bani pe un purcoi de fise,

- să o sun de la distanţe!

- să-i zic cât l-aş ţine-n braţe!

tu te-ai oprit uşor jenată,
eu, dând vina pe cravată
am fixat tăblia mesei:
"doamne, ce divine fese!"

- să vorbim mai bine de amor!

- ai la scară ascensor?

- se-nţelege,
am şi-un măr în geantă,
la nevoie pot să fiu şi tandră
iar după sex fumez mereu...
şi-atunci credeam că-mi vine rău,
de am sărit nebun pe mese
"doamne, ce divine fese!"
şi-am vrut chiar s-o iau în braţe,
dar cineva le-a dat de şase
şi m-au lovit cu-o chestie grea
şi au tăiat emisia...

tu şi eu
într-un talk show târziu
cu un redactor ageamiu
tu te dădeai sfânta fecioară.
eu pur şi simplu un tip chefliu.

Amsterdam sur plus (digital remastered)

2010-06-19T08:11:00.001-07:00

2005-02-10

"Et ils pissent comme je pleure
Sur les femmes infidèles"

amsterdam
e oraşul acela în care ai plecat
într-un tumult,
schimbând maşini, rulote şi nacela
doar ca să-ti umpli ochiul tău incult

şi spatele să ţi-l tatuezi aiurea,
precum o vită maltratată în saivan,
pe spate aş jura că e paciurea
iar între sâni un şarpe de taiwan

amsterdam
e oraşul acela în care eram gata
să te pierd
în vara când dispreţuiam femela
şi poliglot jonglam cu shit şi merde

doar ca să bei un vin din altă limbă,
doar ca să tulburi minţile, la fel
cum o făceai când ursul ziceai plimbă,
ma întâlnesc cu unul, parcă brel

amsterdam
e oraşul acela din care te-am întors
nemiluită,
amsterdam
e oraşul acela din care mi te-ai oferit
drept mită.

Stare de necesitate

2010-06-19T07:07:00.002-07:00

2001-06-08

ninge, blocurile şi-au pregătit cataligele
iar dughenele schiuri,
caldarâmul face pliuri şi-şi degeră
degetele de asfalt.
un savant agaţă din aer un fulg şi-l disecă
înăuntrul său, stupoare,
în loc de apă se afla o sfeclă de frunzele căreia
trăgeau un rabin, o pisică neagră, un pensionar,
o remaieuză, un fotbalist rapidist
şi o diseuză...
din sfecla sa uriaşă îsi va face o veioză,
abajur din poza cu o actriţă,
si-are să ia din când cu linguriţa
câte-un pup dulce de la duduiţa.

şi ninge într-una, ne-ngheaţă pieliţa,
ne acoperim unii pe alţii,
tineri, bătrâni, personalităţi, manele,
nu ne pasă defel dacă ne vom căptuşi cu boli de piele…
veniţi, femele, troieniţi-ne cu blăniţa
şi la ochi cu misada de cearcăne grele!

ninge în neştire, preşedintele îşi demite meteorologii,
scafandrii cei mai buni devin ologii, ei de la
fundul gheţii îndeamnă prin periscoape poporul la calm,
un bulgar suge un castravecior,
un albanez înghite un distonocalm,
şi toţi ne fericim că vin iar sărbătorile,
si că sub pătura de nea-s udate florile.

Tehnica morţii

2010-06-19T07:07:00.001-07:00

2002-01-25

aveţi o ţigară
în plus?
sunteţi atât de bun să împărţiţi
moartea cu mine,
să îmi împărtăşiţi din moartea
domniilor voastre ?

calc peste viniluri clasice
ca regele pocului pe dale luminoase,
şi iată că cineva îmi trage jane's addiction
de sub picioare, precum capacul
unei guri de canal.
discurile erau negre tocmai
pentru a preîntâmpina liniştea incoloră de
dincolo

nu e greu de înţeles de ce
sile dinicu se îmbracă mereu în alb
şi ceauşescu în negru.
nu aveţi cumva o ţigară,
un capac de canal, nefurat
încă de ţiganii care le duc la fier
vechi?
daţi-mi ceva care să-mi aminteasca.
de viaţă!

Post nuclear dream

2010-06-19T07:06:00.000-07:00

2001-06-08

pe strada aceasta locuiesc 24 de trandafiri,
e.p.-ul lui joan baez cu the night they drove...
şi o iubire târzie, gri-mov,
mai e pe dreapta o prăvălie,
un acordeonist cu chelie,
un viitor preşedinte de bloc
şi un salam cu iz fetid, în frigiderul ce are
să se strice de la un şoricel cu dinţii brice
şi în rest şuruburi, şaibe, balamale,
ala bale portocale,
un păianjen radiat de prea mult soare şi proteza,
vai, proteza aceea, amin,
va fi clasată post nuclear dream,
vor crede americanii că suntem un popor
de plastic şi uraniu şi cuarţ,
plantat aici de fiinţe dintr-un planetar damasc,
ne vor venera subsioarele, femeile noastre au să
joace în terminator1000,
au să cânte pe broadway,
şi când îşi vor arăta ele gleznele, recruţii din sala
or să leşine...
pe strada aceasta
dacă am să dau de tine
va fi ca şi când…

Head hunter

2010-06-19T04:06:00.001-07:00

2004-06-11

plouă de nouă zile, nopţile nu mai plouă,
aşa că de nouă zile şi nouă nopţi
ploua şi dădea soarele, îmi mutasem reşedinţa
de lume în vîrful unui dulap, să văd mai
de aproape picioarele timpului,
cu stetoscopul la pânza parabolică a
paianjenului:
57 de canale şi nimic

am sânge de pădurar şi lene de citadin,
mi se raportează copacii căzuţi. de mâine voi da anunţ
în ziar: sunaţi aici dacă vreţi să procuraţi
lemne de foc fără să intraţi sub incidenţa
legii

mi se raportează femei desdrăgostite, am să fac
tot aşa
cu anunţul în ziare. sinceritatea te poate purta pe culmi;
fără masaj tailandez, relaxări şi servicii, pur şi
simplu, vreţi o femeie liberă de orice,
sunaţi aici

mi se raportează numerele ce vor fi câştigătoare la loto.
sunaţi aici,
eu, marele gândac din kaffka, mulţumindu-mă
cu resturi de viaţă, cu glasuri

(nu mai am curiozităţi de când am constatat
că dincolo de o voce senzuală stă ascuns
rebutul universului,
însă glasul), glasul nu mi-l mai poate lua nimeni.

încet orbesc, dar nu va şti nimeni asta.
când mă veţi scoate din casă cu picioarele
înainte, brancardieri, aveţi grijă să nu mă
scăpaţi şi să nu mă loviţi cu capul de
caldarâm

planuri, să văd cum mă trezesc mâine seară...

mai cântă-mi o dată, sam!

Ouă, roşii, ghilotină scâbă (“ignorantei” Ilinca Bernea)

2010-06-19T04:04:00.000-07:00

2001-06-08

eu n-am să mă fac niciodată poet!
prefer să fiu groparul cuvintelor, îmi dă
o satisfacţie nemaipomenită să arunc
ţărâna, îngânat de aleluia unui popă beat
cu vocea dogită,
atunci înţeleg pe deplin de ce ascult tom waits,
bijutierul hoţ al vorbei, iau un inel,
îi suflu puţin aurul şi-l împrăştii peste
un inel de la cutiile de bere
şi realizez că mi-ar plăcea să despic pe burtă
un cetaceu plin cu icre de sens şi de sentiment
sau cel mai mult mi-ar plăcea să întocmesc
un calendar religios al Rapidului, cu sfinţii în pantaloni
scurţi, şi cu
Sfintul patron Tamango cu un prunc rubicond de vorbă şuie
pe genunchi...
eu n-am să fiu niciodată poet,
n-am să am niciodată turn de fildeş, minerii mă cunosc,
ei ştiu că fabric dolari falşi, ştiu că deţin cocaină sub preş,
mă pot sălta în orice noapte, au adresa tuturor
fostelor şi viitoarelor mele amante,
îmi place prea mult să fiu atins, călcat pe picioare,
îmi place să simt transpiraţia din obor
şi să las câte o poezie pe noptieră
în loc de plic.

Da da feroviar (“ignorantului” Matei Ghigiu)

2010-06-19T04:02:00.000-07:00

2001-06-08

tovarăşi, staţi, ultimul tren nu mai trece pe aici,
cel puţin nu astăzi,
mâine poate îi vom regăsi locomotiva la fundul
sticlei de metaxa,
sau la fundul vopsitei blonde cu ilic şi cu fotă despicată
până mai sus de buric,
ştiţi voi, cântăreaţa de populară,
cea mai bombă sexy dintre populare,
cu coşul plin cu leuştean sprijinindu-i sânii
grei
pata ceea de ulei
de pe sfârcul stâng,
apropiaţi-vă, nu mai e nimeni pe străzi la ora asta
acum o vedeţi mai bine,
pata ceea de ulei e de la vagonul unde aveam locuri,
motiv pentru un sân mai ridicat decât statuia lui lenin
în 89.

tovarăşi, păcat,
ultimul tren nu mai trece pe aici,
tocmai a fost deturnat de calici.

Roşu, sec

2010-06-19T04:01:00.000-07:00

2001-06-08

cer roşu, sec
de parcă înaltul ar fi schimbat uleiul
sub rochia sa alba, de dantelă.
s-au amânat toate cursele aeriene,
din cauza landourilor cu îngeri,
derapând violent spre mantinelă,
cei surprinşi în zbor trebuind să
apeleze la un pit-stop, unde au consumat
un hot-angel şi o cero-cola la dozator
celest...
pe mine m-a prins în plină stradă, m-am
ghemuit sub burlan şi am început
să trag la măsea;
din când în când mai scuipam câte
un voiajor sângeriu şi câte o elice
de boeing.
tu te aflai în tranzit prin viaţă.

Mă simt o prună

2010-06-19T03:49:00.001-07:00

2002-07-08

mă simt o prună,
viaţa bărbaţilor de stat
îmi stă în mână

piciorul lui dobrin
soarta-mi îngână,
mă simt o prună

mă simt o prună de prună
am vorbit, or să-mi pună
banner pe lună

mereu împreună,
viaţa îmi pare o glumă,
mă simt o prună.

Copil rău

2010-06-19T03:48:00.001-07:00

2002-03-22

copil rău!
nea tache - geam spart,
tanti veta - nisip în coca de cozonaci,
tu - jocuri cu alternative
şi Tu - câte şi mai câte.

Feriţi-vă, osândiţi secunda când v-am ieşit în cale,
ignoraţi-mă, dracul cântă sub varii vodci,
cruce de trei ori când mă vedeţi, când mă auziţi şi când
vă amintiţi de mine,
cruce de trei ori, scuipat în sân şi Huă cutare!
cruce de trei ori, întorceţi-vă din drum şi înconjuraţi
primul semn de circulaţie care vă iese în cale.

lumea a luat-o razna, balamucul e plin de crucişti,
poliţia dă pe dinafară de agitatori…
în timpul ăsta eu tot sparg geamuri la case pustii
şi arunc cu nisip în coca de cozonaci neterminaţi,
şi mă joc cu tine fără doctori, popi sau rude
Tu îţi faci planuri mari cu mine sau mici.
aş fi zis că dumnezeu le ştie, dar nu-mi mai arde de glumit.

În dană

2010-06-19T03:47:00.001-07:00

2003-02-04

pluteam.
cadavru de rapidist
cu omuşor traumatizat:
miles davis - time after time.
şi fiindcă eram sub nivelul
ferestrei tale
s-a presupus ca m-ar purta
un râu.

uite un mort care face pluta
pe spate,
uite un rechin cu fălci estetice,
hai să-i muşcăm nasul!
e inadmisibil un înotator
atât de perfect,
şi pe urmă i-am dus pe copii
departe, dincolo de bosfor,
iar când am vrut să mă întorc
habar nu mai aveam cine sunt:
duhneam a sushi
şi a urină de pisică,
acasă, mama ţine fierturile
sub lampă, ca să se usuce
şi să le pună pe urmă în plicuri...
tocmai bine pentru când mă voi
întoarce înfometat de la serviciu
şi voi pofti o supă fierbinte de peşte.

My punk angel, my sweet ranger

2010-06-19T03:36:00.001-07:00

2001-06-08

un înger în sufletul meu
cu scut dintr-un capac de volvo
şi coif de jeleu
iar de cântat nu le are el cu trompeta,
specializat în bas ţine ritmul de punk
pe versuri de dylan thomas.

el m-a fumat demult
pe când eram incult,
iar fumul lui abstract
m-a-mpins la triplu salt,
la triplu salt banal
nu triplu salt mortal,
s-audă cei ce cred
c-aş fi un patruped.

un înger cu chip de tanc petrolier,
cutia sa de viteze n-avea marşarier
n-avea nici un rost să mă poarte aşa
dar îngerul meu, îngerul meu anapoda
s-ar scărpina cu dreapta peste urechea stângă.
dac-ar fi sigur că o să-i ajungă.

el m-a iubit demult
pe când n-aveam un cult
nici pentru tankard,
şi nici pentru compact.
în sezonul estival
m-a cam dus la festival
s-audă chiar şi cei ce cred
c-aş fi incult, repet:

el m-a fumat demult
pe când eram incult,
iar fumul lui abstract
m-a-mpins la triplu salt
la triplu salt banal
nu triplu salt mortal
s-audă cei ce cred
c-aş fi un patruped.

Trivial

2010-06-19T03:32:00.000-07:00

2004-08-04

ce se poate spune despre un bărbat trivial
de trist?
că are o relaţie mai specială cu vodka,
adică nimeni nu ştie exact de ce natură,
că iubeşte fluturii şi pentru că nu are
privilegiul de a se întâlni cu ei
citeşte mult nabokov, că uneori
îşi plimbă cuţitul pe coaja mărului.
e atât de simplu
totul se reduce la un strănut şi gata
buzunarul în piele:
să devenim intimi cu grefele,
să mă omori cu inaniţia, câtă vreme ultimul
tău gând va fi ceauşescu dacă era mai deştept,
ca mine şi dădea poporului televiziune
şi mâncare astăzi ar fi fost un dictator etern

ce se poate spune despre un bărbat trivial
de trist?
că maşinile sunt ca femeile, fără personalitate,
se fură mult prea uşor, nici o maşină
nu va răspunde la contact cu nu tu
nu
tu nu eşti stăpânul meu, nu merg cu tine
nici dacă pretinzi că te trece şi de aia
te foloseşti de mine
şi oraşul care nu mă vrea, complot la
scară largă nu ca în dogville, dacă m-ar fi chemat
pe mine lars von trier astăzi ar fi trebuit sa îmi
schimb numele din buletin în DomnuZeu
datorită oraşului, tumuli stau să cadă pe mine,
taxiuri dislexice joacă carmageddon,
cu mine, cu lături, cu coji de banane,
cu câini agresivi şi turbaţi de plictiseală

e un joc de toata frumuseţea
viaţa asta roz de la salmonela
în care asistenta cu ciorapi albi
cu portjartier eşti tu,
de cele mai multe ori nu vii,
aşa că stau cu degetul pe buton şi cântă jojo
pe toate posturile,
da
e trivial de tristă speranţa cu care
deschid conserve
sperând să fiu marele câştigător
al unui concurs ce nu a fost încă
anunţat,
din neglijenţa unora şi a altora

ce se mai poate spune despre tristeţea eternă
în afară de faptul că frizează
trivialul?

Într-o noapte, un sentiment

2010-06-19T02:01:00.000-07:00

2001-06-08

într-o noapte, un sentiment mi-a bătut în uşă,
am zis eu, cu bocancul,
- eşti singur?
- singur cuc, zic eu.
- miroase a femeie!
- e primavară, zic tot eu, izolaţia proastă,
pereţi din BCA, tocul uşii e ros de carii şi
de pionezele ce ţin facturile la lumină si la apă,
cablul de telefon făcut praştie, l-am furat
pe vremea când făceam practica la telefoane
iar ferestrele, zic, ferestrele sunt înţepate
de soarele de amiază ca o papuşă de cârpă.
mereu mi-am zis să le acopăr
cu folie, vezi felinarul din colţ - nu mai poate
fi redat decât în câţiva pixeli, şi aceia vai
de mama lor.
- deci nu e de la femeie?
- sub nici o formă, zic eu deja călcat pe coadă
- şi dacă ar fi totuşi o femeie...?
- atunci aş astupa mai întâi găurile, probabil
aş pune şi o fereastră nouă, aş renunţa la
rabla asta de telefon pentru unul digital...
- s-au scumpit geamgiii, mai îmi zice el,
telefoanele, tâmplarii, uite aici tariful:
pe lipscani e cel mai ieftin, oamenii sunt mai
înţelegători pe gabroveni
şi-şi aprinde ţigara pe care nu te-am mai lăsat
niciodată să o termini.

Juxtaliștii

2010-06-18T05:17:00.000-07:00

Dacă există „fracturiştii” (cineva va fi inventat şi acest nume – ca şi, invers, „un fauve parmi les Donatellos”), cum au fost şi futurişti (care pe româneşte sună cel puţin excitant), de ce n-ar exista şi „juxtalişti”. Termenul l-am inventat şi l-am utilizat pentru prima dată în legătură cu un recent roman de Marius Tupan, iar el se referea la un procedeu (lipsit deocamdată de teorie – care e, de regulă, posterioară întrebuinţării şi foarte rar invers, vezi dadaismul) de a atrage atenţia şi interesul publicului către literatură, în aceste momente de mare suferinţă pentru aceasta din urmă. Plecând de la ideea că o mare parte dintre virtualii cititori au declarat că sunt interesaţi mai mult de faptele reale (amintiri, jurnale intime, evenimente curente de tip jurnalistic) decât de cele ficţionale, am constatat că tot mai mulţi autori contemporani, din diferite generaţii, încearcă să-şi salveze ficţiunile prin punerea lor în circulaţie alături (juxtapunere) de cele conţinute în cotidian sau măcar cu această aparenţă. Astfel, şi personajele unei proze, mai ales, dar şi ale poeziei, care tinde să se reepicizeze, în dauna supremaţiei metaforei (epuizată la douăzeci de ani după Nichita Stănescu), încearcă să-şi certifice prezenţa, deci să-şi creeze acte de persoane cu stare civilă (revine Balzac?) într-o convieţuire măcar convenţională, cele aparţinând autorului, cu cele selecţionate din realitate. În această situaţie, fantezia nu este deloc inhibată, dimpotrivă, primeşte un act de autenticitate, de veridicitate, ficţiunea contaminându-se de la non-ficţiune.

Deci şi în poezie fenomenul este cu putinţă. Poeţii grupaţi în jurul sitului http://www.poezie.ro/, dintre care o parte sunt pomeniţi în preambulul acestui volum semnat de BOGDAN GEANĂ, un vajnic reprezentant al „curentului” dedus de noi, au cam aceleaşi tentaţii şi doresc să se exprime pe ei referindu-se în permanenţă la alţii, ba chiar folosindu-se de elemente (crude) de existenţă. Exemplar în acest sens este un poem-scrisoare adresat de către Marius Marian Şolea unei fiinţe reale din Vaslui, şi care tocmai datorită acestei „juxtapuneri” a făcut mare vâlvă printre cei care cunosc povestea reală, dar şi printre cei care nu o cunosc, iar personajul acelei execuţii lirice aproape a fugit din lumea reală, refugiindu-se, unde oare, dacă nu tot în poezie. Dar sunt şi alte exemple, care se citesc pe site, într-o atmosferă colocvială, parcă de talk-show. Poeţii aceştia au câştigat deja ceva, în primul rând se citesc citesc între ei (ceea ce alţii nu mai fac de mult), se comentează, trăiesc şi trăiesc şi scrierile lor (această juxtapunere de păreri fiind şi un fel de selecţie critică). După 1990 sau mai precis în acest al treilea mileniu, s-a propus o direcţie, aceea a „fracturiştilor”, pe care o găsim epuizată înainte de a se naşte (pentru simplu motiv că se născuse de mult, de pe vreme tinereţelor lui Geo Bogza şi chiar Arghezi, ca să nu mai pomenim de însuşi Eminescu), direcţia constând din exacerbarea sexului, cu tendinţa clară de a şoca. Mai viabilă cu mult ni se pare această voinţă de a colocvia, de a tăifăsui prin poezie, de a crea chiar o realitate prin poezie, una credibilă, pentru că în permanenţă este dublată de alta refuzată de poezie.

BOGDAN GEANĂ îşi autodefineşte cartea în spiritul dicteului automat. Metoda nu e nici ea nouă, are chiar aproape un secol vechime, dar acum este utilizată nu pentru desfiinţarea poeziei, ci tocmai pentru înfiinţarea sau chiar refiinţarea ei, şi nu în scopul deconstrucţiei, ci al reconstrucţiei. Limbajul acesta ar putea să-l surprindă chiar pe poetul la care ne referim, pentru că de regulă creatorii nu se gândesc ce au de gând să facă, ci doar fac, din instinct, dintr-un spirit de autoconservare (prin vitalizare, desigur). Pe de altă parte, din perspectiva evenimenţială, dadaiştii, suprarealiştii de acum aproape o sută de ani foloseau dicteul automat pentru a închide o realitate neinteresantă, epuizată şi stresantă (vechiul „spleen” postromantic, nu-i aşa?), pe când poeţii „juxtalişti” îl întrebuinţează tocmai pentru a cuprinde cât mai larg o realitate cu adevărat debordantă, extrem de variată (noul puzzle postmodern, nu-i aşa?); cei vechi aveau spaimă de finit, pe când cei de azi se tem de… infinit (vorba lui Blaga „nu de moarte mi-e frică, ci de veşnicia ei”).

BOGDAN GEANĂ e printre cei dintâi poeţi ai grupării (eu sper să nu devină „haită”), care e „gata” cu un volum cuprinzător, poate prea cuprinzător, în care consumă cu lăcomie materie pentru câteva cârţi de poezie. Bănuim că, realizând tocmai amploarea (vizibilă, palpabilă) a infinitului de care vorbeam, vrea să apuce cât mai mult din el, la fiecare intervenţie poetică. Apoi, faptul că şirul nesfârşit de versuri s-a născut direct pe internet, nu i-a provocat poetului restricţiile pe care le iscă foaia de hârtie, cu toate chinurile ei. Visăm că atunci când se va putea citi direct gândul fugar şi rapid pe calculator, juxtalismul va fi şi mai eficace, va putea conţine cât mai multe informaţii fie ele şi afective. Dar, deocamdată, chiar şi tastatura e altceva decât condeiul (înşine am compus ultimele zece cărţi direct pe ordinator şi ştim ce senzaţie stranie ne-a dat aceasta) – ea poate greşi spectaculos (şi eroarea devine interesantă), poate crea cuvinte, poate reveni, atrage atenţia asupra tâmpeniilor, poate, desigur, surprinde mai multe elemente ale unei realităţi ce se naşte pe monitor. De aici senzaţia de cascadă, de aglomerare de cuvinte, de fapte, idei, nume, cunoştinţe diverse etc., pe care şi BOGDAN GEANĂ le parcurge. Iar starea poetică astfel obţinută nu mai are cum să se închidă într-un „turn de fildeş” (o, vis etern al romanticilor de pretutindeni şi chiar şi de azi!), pentru că devine omniprezentă, atoateştiutoare, ce mai, chiar divină, genetică. Poezia, iată unde vroiam să revenim, trăieşte astfel, palpită, participă la ce se întâmplă peste tot, în afara şi în lăuntrul poetului.

La această stare se adaptează, desigur, limbajul, care nu mai este tentat de abstracţiuni (ca urmare a excesului de metafore anterior), ci surprinde de la început prin aspectul lui pietonal, rutier, înregistrat parcă pe bandă magnetică, din public, compus din toate sonurile şi semnele existente la un moment dat pe centimetru pătrat de convorbire, de viaţă. Iar acest limbaj, deloc ascuns sau adumbrit (întunecat), se petrece în plină lumină (plein soleil), în zi continuă, fără noapte, visul însuşi declarat fiind de fapt colorat şi muzicalizat, deci cufundat doar în noapte convenţională: „un dicteu automat după o noapte de vis color, ilustrat muzical…” – iată o autodefinire exactă, cu precizarea că sintagma „după noapte” este explicită şi implicită, deci se referă la… lumina zilei.

Însuși titlul cărții și titlurile ciclurilor par șocante, dar de fapt poetul nu dorește aceasta, ci doar ca, prin ele, să mai însumeze câteva din stările poetico-reale care îl asaltează necontenit. Titlul general Să îndeplinim dorințele prostscrișilor original soundtrack vrea să cuprindă: acțiune, năzuință, invenție verbală (sau joc de cuvinte: ”prostscriși”), limbaje de calculator (anglicisme cu destinație tehnică) și se presimte că ar fi putut fi mult mai lung.

Tot ceea ce urmează dincolo de titlu nu face decât să-l justifice, să-l confirme, să-l impună. Diversitatea, dar și diversiunea, vine din... juxtapunerea mai multor realități: una existențială, una visată, una imaginată (inventată în stare de trezie însă) și una donată de calculator. Aerul dominator al acesteia din urmă este indubitabil, încât deseori parcă s-ar vrea ca toate celelalte să fie abandonate în favoarea unei realități ”calculate”. Sub acest ultim aspect, limbajul poetic, în loc să de împrăștie, se unifică, dând soliditate și solidaritate demersului (totuși esențialmente) poetic. Se exclud, desigur: inefabilul , seraficul, ingenuitatea, pudibonderia, puritatea, orice modestie, timiditate sau complex de inferioritate (poate apare doar unul de... superioritate, ceea ce nu arată bine, dar dă chiar foarte bine.) Sunt ocolite așadar toate ingredientele poetice care au rezistat până la finele mileniului trecut. Asemenea inutilități cad în derizoriu sub incidența unui limbaj direct, sau, cum zice poetul, ”de gașcă”:
”știam tot, așa e când alții te cred semizeu și
se așteaptă să faci lucruri care lor li se par
imposibile.
faza e că nici unul dintre ceilalți nu își pune
întrebarea ce părere am eu despre reușitele
lor,cum ar fi curățatul cepei sau desfundatul
sifonului cu pompa.”
-despre cunoaștere

Sau:
”știam tot, mă amăgeam cu mesajele Tale în lanuri
de grâu, vino-vin, vino-vin, am ieșit cu prietenele
la o înghețată, am ieșit cu mami și mă dor picioarele
și mi-e un somn de mor, așa îmi poate fi și după o partidă
de sex cu tine - vino odată”
- despre dragoste

Iar pentru a evita orice ”decădere” în uitata poezie, limbajele sunt deviate, ”ecluzate” (acest termen nu s-a mai folosit, dar el se potrivește aici) frecvent spre proza mascată, mai ales atunci când bogata realitate se cere a fi recuperată, iar versul, chiar dacă liber, este prea strâmt pentru aceasta. Ingredientele sunt acum altele: cuvinte inventate și molestate cu ironie (împreunăjurări, tristaria, prosteveul), livrescul devenit concret (Kafka și al lui Gregor Samsa, Tom Waits, Bulgacov, Nabokov și al său SF, Joan Baez, Jacques Brel (mult sunet este în aceste nume), elemente de computer (comenzi, CD-uri, Enter etc.), publicitatea (chiar și cea pornografică). Așa e viața azi, iar poetul n-o caută decât pe ea:
”Un poem conjunctural trebuie să conțină și o
vacă nebună (mai nou fulga), pensionarii
o văd întotdeauna albastră prin ecranul de protecție,
tristețea lor îi protejează de radiații și cântă
internaționala, marseilleza sau imnuri naționale,
făcând cu ochiul la icoane, duplicitar; să mai zică
cineva că fericirea nu s-a născut înainte de pensie...

trece uneori timpul la telefon, vorbind cu o tânără:
mă vrei, sunt fierbinte, îți îndeplinesc orice
dorință, orice dorință ascunsă, da? orice dorință?
bine, atunci sună-mă tu și iarăși calculul de
facturi ne ia jumătate din zi și trei sferturi
din noapte stăm cu burta în sus, cu penisul spre cer,
doamne, de ce ai tolerat banul pe pământ
un poem conjunctural se sfârșește mereu prin ceva
aluziv, cum ar fi viața văzută de sus sau de foarte
de jos, morbiditatea e peste tot, nu de pomană
se preferă mai nou cabine de baie și în curând
buncăre, împărțind aceleași sfere, dar respirând
aburi diferiți, respirația doar distingând
colgate-ul de ceapă, devenirile noastre de plafonare...”

Citatul acesta prea lung le înlocuiește pe toate celelalte care ar trebui să susțină spusele criticului (mai degrabă ale teoreticianului). Dar el și vorbește de la sine despre maniera de poezie a lui BOGDAN GEANĂ: poezia lui, dar și agenerației sale, este continuă (nu infinită, pentru că, am amintit de spaima de infinit), se reia făr întrerupere, fără pauze de respirație, în ambele sensuri (flux și reflux), ieșită din timp, pentru că punerile alături (”punerea față în față”, cum ziceau tibetanii), ”juxtapunerile” sunt multiplicabile, infinitezimale, reverberative, aleatorii... Calitatea, evidentă acum, datorită, desigur, șocului noutății (în sfârșit vine și ea!), urmează a se respecta, a se impune prin exercițiu și rezistență la timp.

VALENTIN TAȘCU
prefață la ”Să îndeplinim dorințele prostscrișilor”,
Editura Clusium, Cluj-Napoca, 2005

Back in juxtalism

2010-06-17T12:49:00.001-07:00

Dragelor, dragilor, după o consistentă absență din virtual, iată-mă cu forțe proaspete, întors să continui ceea ce am început, acum mai bine de 10 ani pe http://www.poezie.ro/ sau pe http://www.agonie.ro/. Nu ”back with a revenge”, ci pur și simplu ”back in juxtalism”. Aici este locul unde voi scrie constant, asigurat fiind că nimeni nu îmi va mai șterge vreodată textele (măcar dacă o fac hackerii mă simt flatat) și nici nu îmi va mai impune vreodată propriul estetism mâncat de molii. Cu mine însumi nu voi face compromisuri, nu mă voi menaja și nici nu mă voi eschiva la a mă trage de urechi atunci când va fi cazul.

Nu mă angajez să postez aici toate textele mele de poezie și nici integral textele mele de proză, promit însă că veți afla totul despre mine, omul care scrie și care, din când în când publică. Vor fi semnale și nu doar, recenzii și nu doar, informații și nu doar. Acest spațiu virtual nu doare, pentru că nu se vrea un spațiu polemic. Acest spațiu virtual nu dorește decât să mă prezinte, așa cum sunt acum, la mai bine de un deceniu de prezență și la aproape jumătate de deceniu de la primul volum de poezie, ”Să îndeplinim dorințele prostscrișilor”, editat de Clusium și vegheat cu atenție de Valentin Tașcu.

Juxtalismul există , la această adresă mai ales...